Radu Octavian, fondator grup RTC (retail, distribuţie, servicii), a povestit pentru Forbes Romania despre începuturile sale în lumea afacerilor şi despre primul milion.
Cum aţi făcut primul milion?
Îmi amintesc cu plăcere de acea perioadă a primului milion. Eram la Hamburg şi mi-am dat demisia din job-ul pe care îl aveam, pentru a începe în iunie 1990 propria mea firma. Făceam “import-export”, cumpăram tot felul de produse (mobila, celuloză, jucării, cauciucuri, haine, şampon, bere, hârtie, etc.) în principal din Germania şi Olanda şi le vindeam mai ales în Polonia. După câteva luni ajunsesem să cumpăr câte 2-3 camioane de hârtie pe zi pentru producţia de carton ondulat de la Swiecie din Polonia şi le vindeam la diferite fabrici din Germania şi Danemarca. Stăteam cu fosta soţie şi primii doi copii într-un mic apartament de 2 camere. Abia după un an am cumparat o casă şi ne-am mutat (de ziua mea). În fiecare seară, după ce terminam cu munca, calculam cu fosta soţie profitul făcut în ziua respectivă. De cele mai multe ori suma era peste 10.000 mărci germane! Nu ştiu când s-au adunat exact 1.000.000, probabil cam la 8-9 luni, dar îmi amintesc că am adunat o dată pe un şerveţel ce acumulasem şi m-am mirat şi eu….
Care au fost cele mai mari dificultăţi întâmpinate ca antreprenor şi investitor român?
În anii ’90 cea mai mare dificultate era accesul la credite. O constantă a ultimilor 23 de ani a fost lipsa de personal calificat (dar şi oportunitatea de a-I forma noi înşine). În ultimii ani, nu mai putem vorbi de o “dificultate”, ci de un coşmar: prăbuşirea puterii de cumpărare şi implicit a consumului. Reduceri cu 70-75% a rulajelor în comerţul cu amănuntul erau de neimaginat şi multe firme nici nu au rezistat.
Ce recomandări aţi face unui tânăr antreprenor?
Un antreprenor ar trebui sa aibă în primul rând CURAJ!! Cum spun nemţii, să încerci este mai bine decât să analizezi! Totuşi, pentru a nu confunda curajul cu nebunia, antreprenorii (tineri sau bătrâni) ar trebui să cunoască în cel mai mic detaliu, cât mai profund, ceea ce urmează să facă. Deci: curiozitate. Şi, nu în cele din urmă, să ştie că succesul lui este în mare parte rezultatul norocului, deci smerenie/modestie (din păcate, nici unul dintre cele două cuvinte nu exprimă în limba română suficient de corect ceea ce descrie englezescul “humbleness”).
