Asistat de PeliFilip, Octavian Radu a preluat Postmaster și Total Post

În urma tranzacției finalizată miercuri, 19 aprilie, Octavian Radu a dobândit controlul asupra Postmaster SRL, fostă filială a Grupului Österreichische Post AG, respectiv asupra Total Post Mail Services SRL și Total Post Services SRL, filiale ale Zoto Investments BV, se arată într-un comunicat remis Legal Marketing.

Echipa PeliFilip implicată în acest proiect a fost coordonată de Ioan Dumitrașcu și i-a inclus pe Monica Stătescu (Senior Associate), Sofia Lovin (Associate), precum și pe Georgeta Gavriloiu (Senior Associate) și Dragoș Iordache (Associate), pe aspecte legate de notificarea operațiunii de concentrare economică la Consiliul Concurenței.

„Am văzut în fuzionarea celor două firme atât șansa de a reduce importante costuri redundante, cât și un serviciu mai bun pentru clienții noștri, prin creșterea frecvențelor de livrări poștale. Nu în ultimul rând, profit pentru acționari. Le mulțumim consultanților noștri de încredere, PeliFilip, pentru sprijinul acordat pe parcursul întregului proces pentru finalizarea cu succes a acestei tranzacții”, a declarat Octavian Radu.

„Deși contractul a fost semnat în toamna anului 2016, discuțiile cu Poșta Austriacă au început încă din prima parte a anului trecut. În această perioadă, au fost analizate condițiile optime de preluare a firmelor Postmaster și Total Post, în raport cu planurile de business ale clientului nostru. Astfel, credem că această tranzacție va avea un impact pozitiv asupra pieței de servicii poștale, în special prin creșterea competitivității segmentului de trimiteri poștale adresate și suntem în continuare alături de Octavian Radu în dezvoltarea noii afaceri”, a declarat Ioan Dumitrașcu, Partener PeliFilip.

PeliFilip este una dintre societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau au în vedere România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovatoare, avocaţii PeliFilip au experienţă extinsă şi elocventă în domenii structurale, cum sunt fuziuni şi achiziţii, servicii financiare şi piaţă de capital, proiecte imobiliare, de infrastructură şi concesiuni, energie, media și telecomunicații, drept societar, comercial, dreptul concurenţei, dreptul muncii. De asemenea, firma de avocatura asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Pentru mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa PeliFilip, vizitați www.pelifilip.com.

Publicat de legalmarketing.ro