Octavian Radu – 500 Miliardari Ediţia 2011

Problemele financiare l-au lovit din plin pe Octavian Radu, proprietarul holdingului RTC. Efectului de domino creat de intrarea în insolvenţă a reţelei de librării Diverta (consemnată în primăvara anului trecut) i-a căzut victimă şi Sebra Francize, firma din grupul RTC care operează francizele din domeniul cafenelelor şi restaurantelor – Vapiano şi Cup&Cino. Astfel, Radu a cerut din nou, la începutul lunii mai 2011, intrarea în insolvenţă, după ce Sebra acumulase datorii de 4,5 milioane de euro către bănci şi furnizori. Asta după ce alte două companii, TCE Logistică, precum şi Fashion Retail Group, au intrat în insolvenţă. În acelaşi timp, planul de reorganizare a Diverta a fost aprobat de către creditorii firmei, inclusiv de banca finanţatoare. Acesta prevede reorganizarea Diverta în decurs de 19 luni atât la nivel operaţional şi financiar, cât şi corporativ, prin conversia unei părţi a datoriilor în acţiuni. Datoriile firmei se ridică la 18 milioane de euro, dintre care 10 milioane de euro sunt către bănci, restul banilor reprezentând restanţe către alţi creditori comerciali.

Recent, administratorul judiciar al companiei, Casa de Insolvenţă Transilvania, anunţa faptul că retailerul de carte şi-a redus costurile operaţionale cu 35% prin închiderea a 13 magazine, renegocierea chiriilor şi mutarea sediului central într-o clădire proprie. În prezent, Diverta operează 47 de magazine în 32 de orașe, cu o suprafață de retail de 19.500 mp și cu 375 de angajați. Diverta a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 21 de milioane de euro şi estimează pentru anul acesta un nivel de 19 milioane de euro. În ceea ce priveşte cifra de afaceri a grupului RTC, Octavian Radu declara că aceasta este sub pragul de 100 de milioane de euro. Singura veste bună vine din extinderea Debenhams în regiune. Antreprenorul deține franciza pentru brandul de îmbrăcăminte și accesorii.

Publicat de forbes.ro