Pink Post, companie de servicii poştale controlată de Octavian Radu, a încheiat anul trecut cu afaceri în creştere la 91 milioane lei

Pink Post a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 91 milioane de lei, în creștere cu 6% față de anul precedent. În plus, investițiile recente depășesc 1,5 milioane de euro și au fost direcționate înspre dezvoltarea de aplicații software pentru noi servicii, dar și pentru mărirea parcului auto, modernizarea hub-urilor și angajarea de personal specializat.

Pink Post a devenit cel mai mare operator privat de servicii poștale din țară după numărul de trimiteri, prin livrarea a 770 milioane de plicuri în perioada 2010-2020 și 1 miliard de materiale publicitare adresate și neadresate, având o contribuție totală de aproximativ 33 milioane de euro la bugetul de stat.

În 2020, Pink Post a efectuat peste 116 milioane de trimiteri poştale, în creştere cu 7% faţă de 2019. Pe segmentul de trimiteri publicitare neadresate, compania a livrat anul trecut peste 177 de milioane de materiale.

„2020 a fost un an plin de provocări şi incertitudine şi pentru mulţi a fost dificil să se menţină pe linia de plutire. Cu atât mai mult contează pentru noi că am rămas pe locul întâi în topul operatorilor privaţi de servicii poştale în ceea ce priveşte numărul de trimiteri, lucru ce ne confirmă că serviciile noastre sunt bine adaptate cerinţelor pieţei şi vin în întâmpinarea nevoilor consumatorilor pe acest segment. Am încheiat anul cu profit şi am continuat să creştem raportat la 2019, şi vrem să păstrăm acest trend şi pentru 2021”, a declarat Cristi Petcu, CEO Pink Post.

În perioada 2010-2020, poştaşii Pink Post au parcurs pe jos aproximativ 25 milioane km şi au condus 40 milioane km pentru livrarea sutelor de milioane de plicuri care au ajuns la românii din toată ţara; compania are o flotă de 200 de maşini şi o echipă de peste 1.600 de angajaţi, livrând pentru cei peste 200 de clienţi. Printre aceştia se numără şi cele mai mari companii din industrii precum utilităţi, retail, instituţii financiar bancare sau companii din industria telecomunicaţiilor.

Din punct de vedere al numărului de trimiteri realizate în 2020, cele mai mari volume au fost în Bucureşti şi Ilfov, cu 24% din totalul la nivel naţional, cele mai active filiale Pink Post din ţară fiind: Pink Post Constanţa, cu 7 milioane de trimiteri adresate şi 9,6 milioane neadresate, Pink Post Braşov, cu 6,4 milioane de trimiteri adresate şi 7,7 milioane neadresate şi Pink Post Prahova, cu 7,2 milioane de trimiteri adresate şi 6,5 milioane neadresate.

Istoria Pink Post a început în 2009, odată cu lansarea companiei de servicii poştale Total Post. Doi ani mai târziu, în 2011, Total Post a achiziţionat TCE Post, iar în 2017, compania a anunţat extinderea operaţiunilor prin fuzionarea cu Postmaster.

Compania a devenit astfel membră a grupului Octra Holding, deţinut de Octavian Radu. Fuziunea a fost urmată de un proces de rebranding, la finalul căruia aceasta a devenit Pink Post. Astăzi, compania oferă clienţilor servicii poştale şi trimiteri în regim expres la nivel naţional, datorită unei reţele teritoriale de 60 de filiale în cele mai importante oraşe din România.

În 2019, compania a anunţat crearea de servicii noi din zona curieratului, în regim de track&trace. Acestea sunt axate în special pe trimiteri de mici dimensiuni din sectorul B2B.

Publicat de topantreprenori.ro