Omul de afaceri Octavian Radu, proprietarul grupului RTC, va înfiinţa în 2-3 luni o firmă destinată achiziţiilor online, în principal de pe site-urile din străinătate, şi estimează că aceasta va ajunge la un rulaj de 100 de milioane de euro în următorii 2-3 ani.
„Am o idee veche de cinci ani şi pe care din cauza crizei n-am mai pus-o în aplicare şi vreau s-o lansez foarte curând. Dacă vrei să cumperi ceva pe un site din alte ţări se întâmplă ori să nu livreze în România, ori să nu accepte card din România. De foarte multe ori, produsele pe site-urile din străinătate sunt mult mai ieftine”, a declarat Radu pentru MEDIAFAX.
El a afirmat că va deschide firme în Marea Britanie, SUA, Singapore, Hong-Kong etc., iar cumpărătorul va achiziţiona produse de pe site-urile internaţionale prin intermediul acestor societăţi.
„Mai întâi facem un contract între noi, devine clientul nostru şi poate folosi locaţia noastră. Eu îi găsesc pe clienţi şi semnez un contract cu ei. Apoi clientul îşi caută produsul pe ce site vrea el, doar că în loc să indice adresa lui, indică adresa firmei mele din ţara respectivă. Dacă persoana cu care închei contractul are probleme cu cardul sau chiar nu are acest card, îmi trimite un email cu link-ul de la produsul pe care îl vrea, îmi plăteşte în avans şi eu transfer banii în contul din ţara respectivă şi plătesc de acolo. Apoi eu îi duc produsul acasă”, a spus omul de afaceri.
Octavian Radu a afirmat că va folosi brandul Diverta şi baza de date a acesteia, de câteva sute de mii de persoane.
„În 2-3 luni, acest sistem va fi funcţional. Acesta poate fi un business de peste 100 de milioane de euro în 2-3 ani. Faţă de alte firme, eu am baza de date de sute de mii de oameni, cărora voi încerca să le vând acest produs. Ideea nu e greu de făcut, pentru că am logistica necesară pentru asta”, a mai spus el.
În vara anului trecut, atât Diverta, cât şi TCE Logistică, firme aflate în portofoliul RTC, au intrat în reorganizare judiciară.
Potrivit lui Radu, grupul RTC a înregistrat ţn 2010 o cifră de afaceri de sub 100 de milioane de euro, cu mai mult de jumătate mai mică faţă de cele peste 200 de milioane de euro realizate în 2008.